upa 8 luni de studiu in cadrul Academiei Devmind, pot sa zic cu certitudine ca a fost cea mai buna decizie pe care am putut s-o iau si cea mai frumoasa experienta.
Emil a reusit sa-mi lase o impresia foarte buna despre academie inca de la interviu.
Desi multi nu inteleg scopul acelor probe de selectie, am realizat cat de importanta a fost acea etapa, cand am vazut ce colegi pasionati si perseverenti am, care m-au motivat si pe mine sa invat sistematic si sa nu renunt.
Materia este foarte bine structurata, foarte clara chiar si pentru persoane care nu au cunostinte tehnice anterioare.
Exista un echilibru intre partea teoretica si practica, prin teme, quizuri si proiecte, care te ajuta sa intelegi limbajul de la zero si sa iti formezi o gandire analitica.
Devmind mai are un atu : stie sa isi aleaga cei mai buni traineri, iar Cristi este unul dintre ei

O persoana foarte pasionata de ceea ce face, care a muncit foarte mult, astfel incat cursurile sa fie la cel mai inalt nivel, interactive si interesante.
Iti dai seama de cat de bun este un trainer, cand mergi la curs obosit dupa o zi de munca, cu gandul ca nu o sa poti rezista 3 ore si realizezi ca dupa 3 ore nu vrei sa pleci acasa.
Cristi a avut extrem de multa rabdare, a incercat sa explice in toate modurile posibile, astfel incat toti sa inteleaga si sa nu ramana nimeni cu intrebari.
Stiu ca poate parea suspect cand sunt prea multe recenzii pozitive si m-am gandit sa mentionez si anumite aspecte care ar putea fi imbunatatite…dar nu am gasit niciunul
