Velcea Alin-Ionuț

Software Engineer @
Huawei Romania
Alin Velcea este absolvent al Facultății de Drept și al unui program de master din cadrul Universității din București. După aproape trei ani în domeniul juridic, a decis să-și urmeze pasiunea pentru tehnologie și să își construiască o carieră în software development, devenind Software Engineer la Huawei România.
Certificări

Cum #amreusIT de la Drept la Software Engineer @Huawei - Alin Velcea, absolvent

15 septembrie 2022
Alin povestește cum a renunțat la o carieră juridică pentru programare, ce l-a convins să facă schimbarea și cum a obținut primul rol în IT la Huawei România. Discuția abordează experiența studiului în paralel cu un job full-time, provocările angajării în perioada pandemiei, importanța fundamentelor programării și modul în care gândirea logică dobândită în Drept l-a ajutat la interviuri.

Experiența sa cu Devmind

7 august 2020
Câteva idei, pentru cei interesați, despre ce se petrece la Devmind:
1. Cursurile foarte bine structurate, cu noțiuni explicate și ușor de înțeles de persoane care nu au avut legătură cu domeniul programării, însă care au un minim de gândire logico-matematică. Datorită modului în care au fost gândite, în urma parcurgerii modulelor, nivelul de cunoștințe va fi unul ridicat, depășind nivelul unui Junior Java Developer.
2. Oamenii de la Devmind:
O să încep cu Emil Racec – o persoană nemaipomenită, caldă, care se implică în mod continuu în desfășurarea corectă, la standarde ridicate a cursului și a evoluției cursanților. Este mereu deschis la inițiative și la îmbogățirea cursului pe baza propunerilor cursanților, astfel încât acestora să le fie cât mai ușor.
Gabriel Bercaru este o persoană implicată, cu un bagaj solid de cunoștințe. Este foarte răbdător, fiind constant interesat de dezvoltarea cunoștințelor cursanților.
Și, nu în ultimul rând, Cristi Nica este un prieten al cursanților. Cu un simț dezvoltat al umorului face ca învățarea să fie dincolo de clasica predare. Are o gândire creativă orientată pe o învățare motivantă și semnificativă. Încurajează lucrul în echipă și impune un standard mai ridicat de la un curs la altul.
Concluzionând, recomand Devmind datorită standardului ridicat de profesionalism și calitate în formarea viitorilor profesioniști în industria IT.

Alin-Ionuț e doar unul dintre alumni Comunității Devmind

Cunoaște oamenii din Comunitatea Devmind și descoperă ce i-a adus aici și ce au reușit să construiască după.

Comunitatea noastră

Descoperă cum arată Comunitatea Devmind, un mediu cu, despre și pentru profesioniști care doresc să creeze legături reale.

Catalog alumni

Cunoaște absolvenții programelor de studiu Devmind și descoperă parcursul lor în Academie și ce au construit după.