Imediat după finalizarea cursului Java Software Development, Florin și-a văzut visul împlinit, chiar în urma primelor interviuri de angajare! Astăzi lucrează ca programator software la o multinațională de renume din industria IT. Ne vorbește cu modestie si mult entuziasm despre cum a reușit această performanță, după 7 luni de pregătire intensivă în cadrul Academiei Devmind. Iată povestea lui!
Salut, Florin! Descrie-ne, pe scurt, parcursul tău profesional de până acum…
Mă numesc Florin și am 27 de ani. Am terminat Facultatea de Management, dar nu am activat deloc în domeniu; asta pentru că la momentul respectiv nu știam ce vreau să fac și în ce direcție să o apuc. Însă acum, după ce am absolvit cursul de Java Software Development din cadrul Academiei Devmind am o idee foarte clară despre direcția de viitor în care vreau să mă îndrept. După îndelungi căutări, simt că mi-am găsit vocația profesională și că se anunță a fi o aventură cu multe provocări, energie și dinamism, la care abia aștept să iau parte!

Florin a demonstrat încă de la interviul de selecție (în imagine) că este hotărât să învețe programare. Determinarea, pasiunea pentru tehnologie și perseverența l-au ajutat să își transforme visul în realitate.
În ce moment ai decis să îți schimbi cariera și de ce?
Am avut ocazia să încep un alt curs de Java cu cel mai bun prieten al meu cu aproximativ 1 an și 6 luni înainte, dar eu de abia începusem o colaborare cu o companie americană și am zis să mai amân cel puțin încă 1 an programarea. După fix un an și jumătate am decis că trebuie să fac o schimbare de carieră, pentru că dobândirea de cunoștințe noi era practic inexistentă, așa că mi-am dat demisia și mi-am îndreptat toată atenția spre programare.
Uitându-mă în trecut, să fac acest curs de Java a fost cea mai bună decizie, ever!
Ce cunoștințe de programare aveai înainte să participi la cursul Java Software Development?
Cu aproximativ 6 luni de zile înainte de începerea cursului, începusem să citesc puțin despre limbajul de programare Java și să fac câteva exerciții foarte ușoare. Ceva de forma: “Afișați toate numerele de la 1 la 10”, “Afișați numerele pare de la 0 la 10”, etc. După aceste exerciții, știam câteva dintre tipurile de date primitive, să scriu un for/while și să pun o condiție.
Spune-ne, în câteva cuvinte, despre experiența de studiu în cadrul Academiei Devmind…
Experiența în cadrul Academiei a fost cu mult peste așteptări! Încă de la primele cursuri, am descoperit pasiunea pentru programare. Exercițiile, quiz-urile și proiectele au fost mereu interesante și cu un grad de dificultate corelat cu nivelul actual al cursului. Pot spune că mie mi-au creat o oarecare dependență exercițiile din cadrul cursului și așteptam cu nerăbdare să mai parcurgem o parte din materie pentru a da de alte exerciții mai complexe, mai challenging și care implicau totodată o satisfacție mai mare datorată rezolvării lor.

La curs — concentrare maximă pentru dezvoltarea unei aplicații software ce simulează operarea unui ATM.
Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învățat în decursul celor 7 luni de pregătire intensivă?
Nu cred că a fost un singur cel mai important lucru, ci mai degrabă multe lucruri mai mici, cum ar fi: atenția la detalii, spargerea unei probleme complexe în sub-probleme, gândirea logică și mai ales deprinderile de rezolvare a problemelor.
Ce pași ai făcut și cât de greu a fost să obții primul tău job de programator, după absolvirea modulelor de specializare?
Totul a început pe LinkedIn, după ce am dat câteva connect-uri unor recrutori din domeniul IT. La scurt timp, am fost contactat de unul dintre aceștia care mi-a oferit informații legate de una dintre pozițiile libere de la ei din companie. Imediat după, am purtat și o discuție telefonică, iar în urma acesteia am avut programat un interviu tehnic pentru a doua zi. Acesta fiind primul interviu tehnic la care urma să merg, nu știam exact la ce să mă aștept. Ajuns acolo, după o scurtă discuție, am avut de rezolvat 2 algoritmi (unul legat de structuri de date, iar celălalt legat de string-uri). După ce am terminat interviul tehnic, la mai puțin de o oră, când mergeam spre casă, am primit un telefon în care aflam că am fost acceptat. Iar în decurs de o săptămână de la primul contact cu recrutorul, la semnarea contractului, am și început munca.
Ce atuuri crezi că ți-au asigurat succesul în obținerea job-ului?
Un lucru e cert…
Aici am fost angajat doar pentru că la curs s-a pus atât de mult accentul pe algoritmi!
Și spun asta pentru că de obicei, pe lângă faptul că poziția aceasta este liberă aproximativ o dată pe an, s-au angajat până acum doar persoane care au absolvit Facultatea de Calculatoare.

La birou, Florin „face ce îi place” — dezvoltă module software în cadrul unor proiecte dinamice, inovative.
Cât de dificile ți s-au părut probele tehnice, raportat la cunoștințele și deprinderile acumulate în cadrul cursului?
Sincer, după rezolvarea exercițiilor, temelor și proiectelor din cadrul programului de specializare, algoritmii primiți la interviu mi s-au părut chiar ușori. Cum am primit cerința, m-am apucat să scriu și în 2 minute l-am terminat pe primul și în vreo 3-4 minute pe al doilea.
Mai apoi, la câteva săptămâni după angajare, am fost bucuros să aflu că inclusiv coordonatorul de proiect (cel care m-a intervievat) a fost plăcut surprins de viteza și acuratețea cu care am rezolvat cei 2 algoritmi.
Care a fost prima reacție când ți-ai văzut visul împlinit?
Este greu să descriu sentimentul reușitei în cuvinte, însă cred că reacția de moment a fost:
Super tare, am devenit programator!
… și țin minte că mă gândeam la câte oportunități de a învăța tehnologii noi și a progresa în carieră există în cadrul acestei companii multinaționale, iar asta îmi făcea pielea de găină.
Care sunt planurile tale de viitor?
Pe termen scurt — să învăț să lucrez cât mai bine cu toate tehnologiile necesare pentru implementarea proiectelor din cadrul jobului.
Pe termen lung — Pentru că domeniul IT este într-o continuă schimbare, aș vrea să ajung într-un stadiu în care trecerea de la o tehnologie la alta să fie cât mai ușoară și mai rapidă. Mai mult, visez să pot dezvolta aplicații complexe, end-to-end, care combină tehnologiile de vârf din industrie.
Câteva sfaturi pe care le-ai oferi acum celor care aleg o carieră de programator sunt…
- Fiți perseverenți — “Perseverența nu este o cursă lungă, ci mai multe curse scurte una după alta.”
- Lucrați mult — “După muncă, și răsplată!”
- Nu vă grăbiți — “Graba strică treaba” și fiind vorba de Java — “Write once, run anywhere!”
- Orice nelămurire aveți legată de ceva, oricât de mică este sau pare a fi, nu ezitați să întrebați și să vă lămuriți în totalitate!
Atitudinea actuală în carieră este…
Let the programming begin!