Nu există programe absolvite.
Certificat Devmind Absolvire Curs Programming Fundamentals
Certificat Devmind Absolvire Curs Backend Engineering
Desi am avut momente in care am fost sceptic cu privire la sansele mele (ca student la facultatea de drept) de a-i surclasa pe cei care sunt la facultati de profil, iata ca se poate! Am fost admis in University Program din cadrul companiei Worldpay, cel mai mare procesator de plati la nivel global, pe o pozitie de Junior Software Engineer!
Vreau sa va multumesc fiecaruia in parte pentru seriozitatea si implicarea cu care ne-ati tratat pe noi, studentii, pentru toate temele si proiectele cu deadline (care m-au ajutat enorm sa-mi dezvolt disciplina), pentru fiecare curs si fiecare workshop si nu in ultimul rand, pentru toate cunostintele pe care am avut ocazia sa le acumulez alaturi de voi pe parcursul celor 8 luni de studiu.
Multumesc Danut Matei si George Popescu pentru ca voi mi-ati pus bazele cunostintelor in cadrul primului modul, multumesc Gabi Bercaru pentru aprofundarea din cel de-al doilea modul, multumesc Emil pentru sfaturile date atunci cand a fost nevoie, multumesc Ana Ruiu pentru primii pasi in ceea ce priveste “promovarea” mea, multumesc tuturor si va felicit!
Recomand Devmind tuturor, fie ca vorbim de reconversie profesionala sau doar de dorinta de a invata sau de a aprofunda Java.
Cunoaște oamenii din Comunitatea Devmind și descoperă ce i-a adus aici și ce au reușit să construiască după.
Comunitatea noastră
Descoperă cum arată Comunitatea Devmind, un mediu cu, despre și pentru profesioniști care doresc să creeze legături reale.
Catalog alumni
Cunoaște absolvenții programelor de studiu Devmind și descoperă parcursul lor în Academie și ce au construit după.